Comments on: 29 Mai 2008 – “Oxigen” cu Edi Constantinescu – Israelul Escatologic

By: george

george — Thu, 05 Jun 2008 19:10:07 +0000

IO.V, ai putina credinta! Rahav cea adevarata (care scrie aici) este femeie si are un suflet bun.
Fii mai fin observator si mai psiholog… si citeste printre randuri. Ori de cate ori a scris, a enervat-o ceva aici (o idee, o atitudine, un cliseu in gandire). Nu este atee si nici chiar asa de meschina decat lasa sa se inteleaga superficial. Toti avem nevoie sa fim iubiti si intelesi. Dar acum ce vrei? Sa renunte la limbajul ei? Mie imi place de ea asa cum este… pentru ca privesc mai adanc. Nu o felicit pentru ce face si spune… ci pentru credinta si sinceritatea ei, dincolo de cuvinte. Poate sa faca cele mai marsave crime si sa ma injure urat… pentru mine ramane o prietena, un suflet deosebit. Simplul fapt ca intra aici spune multe. Un ignorant si un om rau nu si-ar pierde timpul intr-un loc considerat plictisitor. Ar pleca foarte curand.
Daca nu m-ai fi cunoscut de la inceput si as fi scris cat de cat frumos (adica acceptabil), nici pe mine nu ma vedeai acum asa cum ma vezi (dupa aceste comentarii mai dure facute recent). Sufletul (caracterul) unui om nu sta in fapte si cuvinte, ci in ceea ce este el pentru el insusi… in ce ar vrea sa fie inauntrul lui. Stii tu ce ar vrea sa fie, cum ar vrea sa traiasca? Cuvintele nu sunt intotdeauna ce par… Si de cele mai multe ori ne ascundem sub o masca dura si frivola, doar ca sa nu se vada frica, slabiciunea si vulnerabilitatea emotiilor noastre. Si culmea de tot atatea ori facem asta in md inconstient… cautam ceva, dar nu stim ce. Daca as privi-o o singura data, as sti cu siguranta ce fel de persoana este. Pe mine nu m-a suprins ca a scris acele cuvinte… m-a surprins ca a decis sa o faca aici pe site.
Ma identific cu oricine si ma regasesc in toti. Si eu traiesc acolo, in sufletul ei… ca si in al tau.
Pot indura mai bine rautatea si violenta decat ipocrizia, mandria si tradarea.

Sa auzim numai de bine? … nu, sa auzim de lucruri care sa ne surprinda mintea!
bunelu’ meu drag

By: IO.V

IO.V — Thu, 05 Jun 2008 12:46:01 +0000

@George!Hai sa nu fim atat de naivi.Nu cred catusi de putin ca ac.este Rahav cea adevarata.Cineva a folosit
pseudonimul ei.Este imposibil ca un om sincer sa treaca dintr-o stare in alta diametral opusa si cu atat mai
putin in probleme spirituale.Daca totusi ma insel atunci intra in discutie alte criterii de evaluare:nesinceritatea,
frivolitatea ,un caracter versatil inimaginabil etc.Si eu am simtit indemnul sa-i transmit sincere felicitari ptr.acel text
dar in ultimul moment am devenit reticent.
Daca ar avea cat de putin respect ptr.cei care i-au adresat cuvinte de felicitare ar confirma sau infirma suspiciunea
mea,dar te asigur ca n-o va face.F.rar m-am inselat in privinta oamenilor de-a lungul anilor .Vom trai si vom vedea.
Sa auzim numai de bine!!.

By: george

george — Wed, 04 Jun 2008 21:08:05 +0000

“Femeia care ma inseala, dar este ei insasi credincioasa, imi este si mie credincioasa.”
Asta cine o mai spunea Liviule?

Cine respecta adevarul ma respecta si pe mine… Il respect si pe cel mai mare ateu care se respecta pe sine. Fidelitatea nu este rasplata devotamentului, fidelitatatea este doar loialitate fata de tine insuti. Ce rost are o fidelitate (credinciosie) care se obtine prin exercitii si automutilare?
Drama cea mai obisnuita… “am iubit si n-am fost iubit”… este pana la urma ridicola. Iubirea nu este credinta noastra intr-un om, iubirea este o stare de relatie, de comunicare. Si atunci, in ce consta drama? In faptul ca un om, strain de mine, nu ma iubeste? Ce e dramatic in asta? Si de ce tinem noi sa fim in relatie cu cineva care nu doreste sau nu poate acest lucru? In acest caz iubirea noastra e o forma de cersatorie. De fapt, noi avem de cele mai multe ori dorinte mai modeste si mai egoiste. Vrem sa posedam acel om (sa fii a mea, al meu), si iubirea ni se pare drumul cel mai scurt spre acest tel. Daca ar exista si alte drumuri (de acaparare), n-am “iubi”. Dar cum nu exista altele… vrand-nevrand, “iubim” cu patima de moarte. Fericirea nu poate fi ceva dependent de o anume fiinta omeneasca, chiar daca aceasta fiinta e intruchiparea perfectiunii. Fericirea se naste numai din intelegere. Cand pierdem o asemenea fiinta pierdem placerea, dar niciodata fericirea. Fericirea nu se pierde, nu se castiga, ea doar exista…
Teoretic, toti oamenii vor sa fie fericiti. Dar, din pacate, fericirea ramane un ideal. Fiindca confundam placerea cu fericirea. Nu cred ca fericirea e totuna cu dorinta implinita. Am vrut sa-mi cumpar computer, si mi-am cumparat. Am vrut sa scriu o carte, si am scris-o. Am vrut sa-mi cumpar o casa, si mi-am cumparat-o. Am vrut sa cucerit o femeie, si am cucerit-o. Am vrut sa am copii, si am facut copii. Am vrut sa calatoresc si sa vad locuri interesante, si mi-am implinit dorinta etc. etc. Fericirea e starea in care omul e lipsit de orice dorinta, el e fericit ca exista, pur si simplu, fara ca bucuria lui sa depinda de nu stiu ce calatorie si de nu stiu ce acaparare de sentimente. Nu spun oamenii ca … “eram atat de fericit incat as fi putut sa mor”? Asta nu inseamna dorinta de moarte! Aceste cuvinte vor sa exprime o stare de totala impacare cu viata, de extraordinara bucurie a existentei… si, in aceasta stare, cine a trait-o stie ca moartea nu mai este un cosmar. In starile de adanca si reala fericire, dispare gustul pentru conversatie. Fericirea se exprima prin tacere… (inteleg prin tacere o extraordinara intensitate, o intelegere extraordinar de vie si deci cuvintele nu mai sunt necesare).
Am vazut foarte putini oameni care sa ravneasca a fi fericiti intr-un mod simplu, care sa doreasca sa se elibereze de spaime si prejudecati, de dorinte prostesti, de relatii meschine. Am vazut insa si foarte multi oameni care confunda fericirea cu un vast program de imburghezire materiala si “sufleteasca”. E trist ca multi dintre noi sunt nefericiti. Dar si mai trist e ca multi dintre noi nici nu vor sa fie fericiti.
Ferice de cei saraci in duh, caci a lor ESTE Imparatia cerurilor!

Altceva vroiam sa spun si m-am luat cu altele… E prima oara cand Rahav isi arata fatza si asta m-a surprins (in masura in care ma poate surprinde). Ma intreb ce a determinat-o sa o faca…
Sunt, de asemenea, surprins sa de mine nu s-a luat niciodata… sa ma ironizeze si pe mine un pic acolo, ceva… in ciuda faptului ca am scris de cateva ori despre ea. Glumesc… oare? Mi-e draga Rahav mai mult decat multi altii. Si nu gresesc cand afirm ca nu cred ca are mai mult de 25 de ani si provine dintr-o familie de adventisti… Daca gresesc, vreau doar sa o provoc.
Nu pot intelege de ce continua sa intre aici, la fel cum nu ma inteleg pe mine. Sau nu vreau sa inteleg, sa cunosc motivul de frica de ce as putea descoperi?

Sa fiti iubiti!

By: Danut Tanase

Danut Tanase — Wed, 04 Jun 2008 18:08:45 +0000

Frumos spus Rahav, foarte frumos, si adanc, este de-a dreptul superb !

Iar conexiunea dintre “numele” tau si cuvintele scrise de tine mai sus, este Evangelia Vesnica, crede-ma.

Adica dragostea nemarginita si curata a lui Dumnezeu, fata de creaturile Sale, “urate”, pacatoase, jalnice de multe ori, dar nepretuite in ochii LUI !

Mi-a placut la maxim ce ai scris !

Cu respect,

By: liviu a

liviu a — Wed, 04 Jun 2008 16:26:31 +0000

“Cu Isus, orice femeie ar fi in stare sa isi insele barbatul” … spunea Cioran in Lacrimi si sfinti

By: rahav

rahav — Wed, 04 Jun 2008 03:20:14 +0000

eu sunt visul pe care dumnezeu
il poarta cel mai adanc
in inima lui
eu si cu el ne iubim la nebunie
cateodata
sunt foarte impresionta de el
de felul lui de a fii
si el este foarte fericit de orice gest
de afectiune
pe care i-l arat
si se indragosteste tot mai tare de mine
dealtfel el
spune tuturor prietenilor lui
tuturor cunoscutilor lui
cat este de mandru de mine
si cat este de fericit
de cand am intrat eu in viata lui