213. Riscurile mantuirii

2 Comments to “213. Riscurile mantuirii”

1. Paul says:

   July 20, 2009 at 1:31 pm

   Eddie…,

   …nu stiu cu ce sa incep, si cum as putea sa-mi exprim mai bine gandurile care mi se invalmasesc acum prin minte… Si nu stiu nici daca fac bine scriind…, dar… cu acest comentariu m-ai lovit (si nu numai pe mine, ci, probabil, si pe altii care sunt in aceeasi situatie) exact acolo unde doare. Si nu am chef, pentru ca nici nu e cazul, sa folosesc lozinci mai mult sau mai putin sfinte, mai bine zis fariseice. NU POT! si nici nu doresc sa MI SE adreseze vreuna.
   Nici nu-ti dai seama cat doare. Nu incerc sa starnesc mila.
   Apreciez ce ai spus. Nu doresc sa te contrazic; doresc numai sa nuantez ceva.
   Nu este deloc vorba de egocentrism. Din punctul meu de… vedere… nici pe departe nu este vorba de asta (admit, totusi, existenta anumitor exceptii). NU. Irascibilitatea, faptul de a fi o persoana dificila, chiar anumite crze de anxietate, etc. sunt urmare a faptului de a te vedea incapabil sa faci anumite lucruri, si sa fi dependent de altul, altii. Nu este deloc vorba de mandrie. Ci este acel sentiment de neputinta, de inferioritate, de abandon chiar. Oricat de credincios esti, nu poti sa nu fi afectat de asta.
   Eu as crede ca, mai degraba, asta era starea emotionala a orbului, si nu egocentrismul. El nu dorea deloc sa starnesca mila, ci trebuia sa supravietuiasca, si asta intr-o societate nu prea ,,amabila” cu cei ce aveau un oarecare handicap.

   In ce priveste povestirea cu maseurul orb, eu am auzit alta varianta (sau poate ca era vorba de o alta situatie), si anume ca regreta faptul de a nu fi ramas orb pentru ca a fost scarbit, dezgustat de ceea ce a inceput sa vada. In sensul acesta, poate ca de multe ori este mai bine sa fii ,,orb”

   Cu toata stima.
2. Paul says:

   July 20, 2009 at 2:09 pm

   Ohooo!!! Ce rapizi suntetzi… cateodata :-I