Get the Flash Player to see this content.
>> descarca mp3 <<
>> descarca pt. telefon <<
>> descarca video pt. iPod <<
>> download high quality video <<
Asteptam scorul si comentariile Dvs. pt aceasta emisiune folosind linkurile urmatoare.
Pentru a vota apasati pe stelutele de mai jos
(76 votes, average: 4.67 out of 5)
Loading ...
Institutia procurorului ca si judecata fac parte din investigatia necesara declararii definitive a nevinovatiei cuiva. Persoanele declarate nevinovate in urma investigarii de catre cel mai capabil procuror au credibilitate in fata tuturor si asta datorita aprecierii de care se bucura procurorul ca persoana integra preocupata de descoperirea adevarului. Satan este martorul mincinos , el nu va avea functia de procuror divin. Pacatele noastre impun investigatia unui procuror desavarsit pentru ca si iertarea sa acopere tot ce este descoperit iar noi sa fim curati pe deplin. Acest procuror pasionat de adevar , pentru mine , nu poate fi decat Dumnezeu.
din eliberare in eliberare… imi tremura picioarele pe drumul nou pe care il parcurg. si nici mie nu imi vine sa cred cum poate mintea mea sa aiba atatea cotloane intunecate, in care frica sa scoata la iveala noi motive de teroare psihica si emotionala. dar cum stie dumnezeu sa imi dea exact raspunsurile de care am nevoie fix atunci cand mi-e foame de ele. ca nu am inteles niciodata crucea lui isus pana la prelegerile lui edi, s-a lamurit. adica nu sustin ca acum am inteles crucea lui isus. de ce, intru totul. dar acum am inteles ca isus a facut-o pentru mine, in ceea ce ma priveste, ca sa ma elibereze de mine insami, de gandirea mea viciosa, si mai mult, chiar pentru a-mi descoperi si expune mie cine sunt eu, motivatiile mele egoiste in “meritele” mele generate de o inima corupta de scopuri pe cat de bune in afara, pe atat de subtil orientate catre mine. si cu cat m-am luptam mai asiduu sa imi salvez viata cu atat m-am adancit mai tare spre cealalta directie, pierzandu-ma pe mine insami. cu cat am alergat mai tare impovarandu-ma de “facere de bine”, “salvandu-i” pe toti pe care ii intalneam si incercand sa imi umplu golul dureros interior, ce credeti?, cu atat acesta a devenit tot mai mistuitor, mai dureros, mai insuportabil. daca la inceput puteam sa ma droghez ca sa nu imi astampar foamea dureroasa din launtrul meu, evadand in filme in care pentru cateva ore uitam de mine substituindu-ma unui personaj cu grija ales, iar dupa aceea reflectam inca o zi la ce s-a intamplat in film, pana la urmatorul, sau luand doze nestiute de diazepam, sau servind portii uriase de mancare si mai ales dulciuri, iar cand nici una din toate astea nu mai puteau face nimic pentru mine, si mai ales drogul meu cel mai tare, partenerul, de care ma agatam in speranta ca el imi va umple acel gol, ma “abandona”, atunci, in delirul emotiilor iesite total de sub control care faceau o simfonie a groazei in miezul meu cel mai adanc, acolo unde simteam ca Nu EXIST PENTRU NIMENI, de fiecare data am incercat sa ma sinucid. cel mai urta era cand deschideam ochii pe patul unui spital si stiam ca iar o voi lua de la capat. acesta a fost iadul pentru mine. si de aceea stiu acum ca CRUCEA LUI ISUS ESTE PENTRU MINE PERSONAL ELIBERAREA DIN IAD! asta am inteles ascultandu-l pe edi. si nu pot sa spun ce eliberare a putut sa aduca dumnezeu sufletului meu impovarat si de aceea ii multumesc pentru ca m-a ales si m-a chemat sa ma salveze din chinurile, vinovatiile si fricile mele.
Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? Cine ne va osandi?
“Cine se atinge de acesti micuti, acela se atinge de Mine!”… spune Isus
Si am inteles mai bine prin relatarea biblica cu femeia prinsa in adulter si adusa la Isus. Daca nu ar fi fost prinsa in adulter, l-ar mai fi cunoscut ea pe Mesia? Dar ea plangea si considera ca Dumnezeu a lovit-o (pedeapsa) pentru nelegiuirea ei. A salvat-o pe ea, ca putin mai tarziu sa moara El in locul ei. Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Oooo, Da! Toate!!! Am vazut asta in Biblie la Iosif, la Moise, la Iov, la Daniel, si… apoi la Pavel. Focul intareste intotdeana ceea ce nu poate distruge. Daca acestia nu ar fi trecut prin ce au trecut mai ajungeau sa faca lucrarea pe care au facut-o? Sa fie exemple de credinta? Nu au fost predestinati sa li se intample asa (ca un destin implacabil – “asa a fost scris sa se intample”), ci au ales de bunavoie (in necazul lor ingaduit de Tatal) si toate lucrurile au mers spre binele lor… bine ce nu se asteptau niciodata sa-l cunoasca in asa masura. A fost necesar sa treaca pe acolo? Pentru ei? Pentru altii din jurul lor? Dumnezeu le-a purtat de grija. Si Tatal are un plan cu fiecare dintre noi. Ca intelegem noi planul sau nu (nici nu putem pe deplin), important e sa ramanem cu credinta ca El nu ne vrea raul. Niciodata nu ne-a vrut.
“De ce Doamne?” este mereu intrebarea ce ne vine in minte cand trecem printr-un necaz sau suferinta. De ce? De ce a trebuit ca X sa moara… sau sa se intample tragedia aia?
Niciodata nu am vazut pe cineva sa strige in schimb, in fericire: De ce Doamne ai ingaduit sa mi se intample atat de mult bine???? Pentru ce esti asa de bun cu mine?
“El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi”.
Cum dar nu ne va da toate lucrurile (mult mai usor de dat) pe care le-a promis? Nu ramane nici cea mai mica urma de indoiala!
Si “Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine.” Hmmm… Revelatie pentru un incepator: Nu numai ca L-a dat pe Fiul Sau, dar Dumnezeu S-a dat pe Sine Insusi pentru noi!
Dumnezeu este bun si stie cel mai bine pe unde sa ma duca. De ce sa fiu suparat/intristat pe lucruri trecatoare? Oricum nu merit nimic, nu posed nimic de la mine. Nici macar viata (existenta) nu e de la mine.
Amin la rom 8:31.
“…Daca nu ar fi fost prinsa in adulter, l-ar mai fi cunoscut ea pe Mesia?…”:TOATE lucrurile lucreaza spre binele nostru(al pacatosilor)…nu numai UNUL SINGUR!parafrazand,TOATE ocaziile lucreaza spre binele nostru, nu numai UNA SINGURA…
Caderea in pacat a demonilor si a omului descopera intregului univers(ingerilor si lumilor necazute in pacat) TOTALA DEPENDENTA a fiintelor inteligente de Dumnezeu pentru a trai, pentru a face binele. Prin pacat ne-am(nu El S-a…) separat de El(nu El de noi…) si am devenit INCAPABILI de a trai, de aface binele. Asa zisa noastra “viata” nu este decat o continua si disperata(la propriu…) sinucidere “anulata” de harul lui Isus(“pentru ce vreti sa muriti?”,intreaba El…).
Mariei Isus i-a vorbit de nenumarate ori (ca si mie, ca si tie George, ca si oricarui pacatos care a trait vreodata pe pamant;NICI UNUL nu putem aduce scuza “mie Tu nu mi-ai spus, nu m-ai prevenit, n-am stiut…”; DESI majoritatea pacatosilor se agata cu disperare de aceasta scuza, pentru a-si scuza pacatele: “daca as fi stiut…”, adica “vezi, Doamne, ai uitat sa-mi spui, nu ai luat toate masurile ca sa impiedici pacatul meu, esti si Tu vinovat de pacatul meu…”) de la nastere si pana la momentul aducerii ei inaintea Lui pentru a fi EXECUTATA (nu judecata, cum ipocrit pretindeau carturarii si preotii batjocoritori; aparent scrupulosi si religiosi; ce usor putem fi pacaliti noi de aparente…). Maria nu a crezut, la fel ca si mine, la fel ca si oricare pacatos, ca respingand apelurile blande si duioase ale Glasului lui Dumnezeu poate decadea atat de mult in pacat (“eu nu sunt chiar asa pacatoasa ca altii…” raspundea ea Glasului lui Dumnezeu, raspundeam si eu, raspundem la fel toti pacatosii). Intalnirea cu Isus in acel moment dramatic si rusinos din “viata” ei (era o … prinsa in timp ce…; ce demonstratie mai trebuia facuta?) a adus Lumina neprihanirii in contrast EVIDENT cu miasmele existentei ei. A ales sa se zdrobeasca pe Stanca, a acceptat ( in sfarsit…) marturia Glasului lui Dumnezeu: “despartiti de Mine NU PUTETI face nimic bun, ci numai pacate” si “Eu sunt Mielul lui Dumnezeu care ridic pacatele tale si iti dau neprihanirea Mea”, a crezut Cuvantul lui Dumnezeu si L-a lasat sa lucreze in(prin,cu) viata ei. Si astfel pacatul ei, UN lucru rusinos si mizerabil, la care a condus-o satana pentru a o condamna definitiv inaintea lui Dumnezeu, prin FAPTA ca A CREZUT pe Isus (“pacatele tale sunt iertate, te vei duce si nu vei mai pacatui”) A CAPATAT NEPRIHANIREA LUI DUMNEZEU (nu a mai desfranat, a fost SINGURA care a parfumat pe Isus inainte de rastignire, nu era in contratimp cu Isus, cum au fost Marta si cei 11 ucenici, a tratat cu respect trupul lui Isus cand a fost dat jos de pe cruce, a fost PRIMUL om care a vazut pe Isus in dimineata invierii) si VIATA VESNICA IN HRISTOS.
MULTE, MULT MAI MULTE, lucruri lucreaza spre binele nostru, al pacatosilor, decat credem si vedem noi. TOATE! Chiar cele cu care dracii si fiarele cu chip uman din jurul nostru (este scris: „Din pricina Ta Suntem da?i mor?ii toat? ziua; Suntem socoti?i ca ni?te oi de t?iat.”, ne fac rau pentru ca satana ne uraste; acum suntem vrasmasi ai lui Satana, nu ai lui Dumnezeu) cred ca ne-au terminat definitiv! “Cine este cel ce biruieste lumea daca nu cel ce crede ca Isus este Fiul lui Dumnezeu!”
Draga Edi,
Subiectul abordat astazi imi aduce aminte de o predica de a ta de pe vremea cand erai inca in Bucuresti. La un moment dat, in acea predica, spuneai ca Dumnezeu este cateodata ca un antrenor de prima clasa, adica sever, care isi impinge elevii pana la limita maxima, pentru ca ei sa dea tot ce au mai bun si astfel sa poata obtine performanta.
Astazi abordezi problema, din prisma unui Dumnezeu aflat intr-un conflict, in care, pentru ca noi suntem de partea lui, si pentru ca si El este de partea noastra, devenim astfel victime ale acestui conflict. Sunt de acord cu tine in privinta aceasta. Si am sa dau chiar un exemplu.
Imi aduc aminte de doamna Zebedei, atunci cand s-a prezentat inaintea lui Isus cu cererea ca fii ei sa ocupe primele functii de conducere in imparatia Sa cea noua. Intrebarea lui Isus a fost : Aveti idee ce cereti voi? Veti putea sa beti paharul pe care trebuie sa-l beau Eu? Da este adevarat ca puteti, dar chiar si asa…
Ce vreau sa spun este ca odata deventi membrii ai familiei lui Isus, adica odata ce fraternizam cu El, ceea ce ne asteapta este, intre altele, acest pahar, de care nici cei mai grozavi dintre apostoli nu au fost scutiti, dimpotriva… Si daca nici Isus si nici acestia nu au fost scutiti, atunci de ce ar trebui sa fim noi scutiti?
Sunt de acord cu ideea lansata de tine ca aceasta existenta tragica nu reprezinta decat un episod, pentru ca insasi Biblia abordeaza aceasta idee. Insa problema pe care vreau sa o ridic mai departe este de natura etica. Mai bine zis de ordinul teologiei practice.
Bun, asigurarea ca sunt in relatii cordiale cu Dumnezeu imi aduce linistea de care am nevoie atunci cand ma aflu pe marginea abisului (orice ar insemna aceasta). Stiu foarte clar ca voi fi mantuit, in ciuda unor probleme serioase de caracter pe care inca le mai am. Iar pentru ca Isus este perfect, aceasta perfectiune a Sa imi asigura suficient credit pentru contul meu vesnic pe minus. Am sa imi reprim astfel orice gand care imi va da tarcoale si care va incerca sa-mi arate aspecte reale ale caracterului meu, catre unele consecinte ale actiunilor mele, dar mai ales catre acele atitudini constante de neascultare. Am sa-i spun acelui gand: “Sti ceva? pana la urma urmei mie putin imi pasa de ce-mi arati tu, pentru ca am un cec in alb care-mi permite sa depasesc orice marja de credit.”
Problema etica care se ridica in acest punct este foarte simpla: Chiar pot depasi orice “marja de credit”? Altfel spus, privind din primsa omului care sunt, oare pot specula pe baza acestei marje de credit conferite de depozitul inepuizabil varsat in contul meu? Si daca da, care sunt consecintele unei astfel de stari de fapt (repercursiunile de ordin practic in viata mea si a altora)? Iar daca nu, atunci care este limita pana la care putem sa ne “intindem cu extravagantele”?
Eu nu am raspuns punctual la aceasta problema etica, insa in practica, desi ma bucur de serenitatea care mi-o confera promisiunea lui Dumnezeu ca prin credinta in Isus Hristos sunt mantuit, totusi primesc in mod constant, in constiinta mea, reprosuri, sfaturi, imbarbatari, chiar ma simt luat la zor uneori, alte ori primesc calauzire pentru situatii concrete si, tragand linie si facand socoteala, nu pot afirma ca, pana la urma, mie nu-mi pasa ca am problemele pe care le am, pentru ca stiu ca la un moment dat ma pot trezi ca “inaintez pe o gheata suptire”. Ceea ce vreau sa spun ca echilbrul dintre asigurare ca suntem mantuiti si faptul ca aceasta “marja de credit” poate lasa loc pentru speculatii este unul foarte sensibil, este aproape circumstantial…
OK!!Bine zis Daniel!O analiza pertinenta care merita bine,bine aprofundata!
Daniel, citind comentariul tau mi-am amintit pilda bogatului nemilostiv si saracului Lazar…
Sa ai credit, har, cec in alb … si sa ramai sarac in sufletul tau, de bunavoie (ma refer la alegerea noastra)… Cat credit de har am? Nelimitat!!!! Dar pot sa cheltui cat vreau? Da, sunt liber… dar NU este spre folosul meu si timpul de har se va incheia la un moment dat, fara sa stie nimeni cand. Ma consider inca rob in dragoste… chiar daca El ma onoreaza peste masura cu titlul de fiu al Lui. Am sa ma duc la Tatal meu si ii voi spune: “Nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul Tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai”.
Am har din belsug. Dar oare eu sunt bogat? Chiar daca am cecul in alb, credit fara masura? “Si nu stii ca esti nenorocit, ticalos, SARAC, orb si gol.” Ca El te vede pe tine perfect IN PREZENT (din ziua in care te-ai predat Lui), asta nu te face automat perfect in realitate. Lasa-L pe El sa te considera perfect si demn de iubit… tu insa ai obligatia sa te vezi pe tine asa cum esti… un pacatos care nu merita nimic. Pentru ca atunci cand ajungi sa crezi ca meriti ceva, atunci e o problema. “Doamne, ai mila de mine, pacatosul”.
Sunt un sarac bogat!!!! … si nu un bogat!… asta inseamna ca nu pot cumpara si face tot ce vreau, numai pt. faptul ca Taticul meu este cea mai bogata persoana din Univers… care ma iubeste nespus de mult. Sa devin o odrasla rasfatata? Sunt infiat de la orfelinatul nimanui.
Nimic rau nu te poate atinge… asta nu inseamna ca poti face ce vrei si ca poti cheltui bogatia harului (averea) destrabalandu-te, la fel ca fiul ratacitor. Vointa este elementul cheie, pe langa credinta in Cuvant. “CE VREI?” ma intreaba Isus, oferindu-mi cecul in alb. “Completeaza la final dorinta inimii tale”. Oare ce vreau eu? Cat vreau? Pentru ca atat cat vreau si cer eu in cec, atat imi va da (si cu mult mai mult). Celui ce a avut mult, i se va da si mai mult. Si cata dreptare are cand spune asta!
Echilibrul acesta dintre asigurarea ca suntem mantuiti si marja de credit (har) acordata este chiar subtire si periculos pentru cei mai multi dintre noi. Mereu riscam sa cadem intr-o extrema: ori har ieftin, ori legalism.
Imi pare rau… simt ca nu sunt coerent… mi-am pierdut ideea pe care o aveam la inceput… Offff, ce repede mi se pierd gandurile bune… pe cele rele mi-e greu, in schimb, sa le alung.
Oricum, multumesc Daniel! Mi-a placut mult gandul tau. Esti mai profund decat mine.
Multumesc si lui Catalin! … am devenit incapabili de a trai despartiti de Isus… pentru ce vrem sa murim?